Inegalabila faună a Bucureştiului

Sâmbătă seara, pe calea Victoriei. Nadia, nume de cod Liniuţă, şi prietena ei cu nume de cod Etc se îndreaptă spre bifarea unui nou obiectiv cultural. Cu câteva minute înainte, Nadiei i-a fost adresat apelativul „Moartea în vacanţă” de un moşulică uşor deranjat ce traversa strada pe lângă ea. Această întâmplare a avut darul să-i provoace oarece nelinişti Nadiei, obişnuită să audă doar complimente, fluierături şi invitaţii la interacţiune sexuală. Dar nu despre regăsitele fisuri în stima de sine a Nadiei este povestea noastră.

O bătrânică ochelaristă, înveşmântată în negru şi încărcată de plase, le abordează pe eroinele noastre.

Bătrânica: Nu vă supăraţi…pot să merg şi eu cu dumneavoastră?

Etc şi Liniuţă (derutate): ….

Bătrânica: Vă rog frumos să mergeţi cu mine. Mi-e frică de animalul ăla de pe partea ailaltă…mă urmăreşte.

Etc şi Liniuţă observă într-adevăr un individ cu alură de homeless îngânând nişte incantaţii pe trotuarul celălalt şi acceptă această tovărăşie temporară neobişnuită, cu toate că individul pare prea puţin interesat de bătrânica temătoare.

Bătrânica: Aşa fac ăştia, animalele astea, devastează tot în oraş noaptea. Tot timpul mă urmăreşte câte unul, mi-e aşa de frică. Sunt unii care se droghează, şi mai şi bea, şi pe urmă fac…mi-e şi ruşine să vă spun…cinci căcaţi au făcut pe treptele alea frumoase de marmură….cinci căcaţi, nu unul! Uite-l, uite-l că vine încoace…

Homeless-ul a traversat pe partea eroinelor noastre, dar o ia înainte şi îşi vede liniştit de drum.

Bătrânica: Vă mulţumesc că mergeţi cu mine…Mi-a zis mie mătuşa mea…ştiţi, eu am fost asistentă la coafor…şi mi-a zis: tot timpul când o să-ţi fie greu în viaţă, când o să-ţi fie rău, o să ai pe cineva care să te ajute…şi-am avut, am avut mereu!

Liniuţă: (stăpânindu-şi râsul cu greu) …

Etc: Vreţi să vă ajutăm cu plasele?

Bătrânica: Nu,nu! TREBUIE să car greutăţi. Şi cum vă ziceam…Mi s-a mai întâmplat şi altădată..m-a urmărit unul până acasă…Şi mi-a zis mie o ţigancă florăreasă din Piaţa Amzei: Doamnă, ăsta a fost plătit ca să se ţină după dumneavoastră! Dar lasă că aflu eu cine l-a plătit! Am mai vorbit cu 2-3 persoane din piaţă, şi o să aflu cine e, şi-o să-i pară rău! Dar acum nu se mai apropie nimeni, că-s păzită…(zâmbet complice pentru Liniuţă şi Etc, cei doi cerberi cu care nu s-ar pune nici dracu.)

Homeless-ul cel ciudat nu se mai vede în zare, iar călătoria eroinelor noastre se apropie de sfârşit.

Bătrânica: Uite acolo stau…la blocul cu magazinul Stilman. Vă mulţumesc, numai bine vă doresc!

Liniuţă şi Etc, satisfăcute că au făcut o faptă bună, o lasă pe bătrânica terorizată să-şi urmeze calea şi coboară în beciul numit Teatrul Act. Acolo, autoarea acestor rânduri îşi va petrece următoarele două ore în parfum suav de căpşunică venit de la tanti din dreapta, mare fan al magazinelor Sephora, şi va urmări o piesă despre futangii de capre. Stingeţi, vă rog, luminile.

P.S. Propun ca măsură în Codul Penal împuşcarea fără drept de apel a tuturor ţăranilor care se încăpăţânează să nu-şi dea mobilul pe silent în timpul unei piese de teatru. Muriţi, ţăranilor!