4 a.m.

În loc să dorm, cuget la următoarele:

Sunt într-o perioadă de maximă activitate universitară. Teste, referate, proiecte, sesiunea bate la uşă. De asemenea, sunt într-o perioadă de minimă concentrare şi interes. Adică vechea eu, care făcea totul din timp şi bifa toate micile sau marile îndatoriri şcolare, a intrat puţin în comă. Nu numai că nu mă pot concentra, dar nici nu vreau. Să vedem ce-o ieşi.

Tocmai am terminat de vizionat, în sfârşit, producţia autohtonă foarte hyped (vedeţi ce cuvinte ştiu?) “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Dacă mi-a plăcut sau nu ar fi o întrebare absurdă, fiind vorba de un subiect de aşa natură că nici un om sănătos n-ar putea simţi vreo plăcere în timpul vizionării. Ce-am simţit eu a fost aproape o durere fizică, de la început şi până la sfârşit. Pentru că în cam fiecare cadru imaginea tremură de parcă ar fi fost filmată de un nene cu Parkinson (nu, nu e de efect, e doar obositor). Pentru că funcţionarii, poliţaii şi controlorii din autobuz sunt exact aşa de iritanţi cum se vede în film, deşi teoretic aici e vorba de lucruri caracteristice erei lui Ceaşcă. Pentru că o reuniune de familie e exact genul ăla de tortură, ca şi secvenţa din film, despre care te întrebi când dracului se mai termină. În fine, pentru că mă cam luase cu greaţă de Kentuleţ şi nechezol, de relaţiile dintre bărbaţi şi femei, de grotescul golirii corpului omenesc de orice urmă de frumuseţe sau senzualitate. A, şi de marea artă a cinematografului de ficţiune realistă-în-stil-documentar, care place atât de mult juriului de la Cannes (“Elephant”, careva?). Nu mă înţelegeţi greşit, nu e un film prost. Poate chiar şi-a atins prea mult scopul pentru gustul meu.
Ceea ce m-a zdruncinat un pic cu adevărat a fost însă un comentariu la “4,3,2” citit într-un colţ al Internetului. “Ce mare dramă?” zicea un băiat. “În fond, cam orice femeie face măcar un avort în viaţă.” N-am date statistice pentru a contrazice afirmaţia. Dar în cazul ăsta, eu vreau să fiu nu femeie, ci o fetiţă foarte mică, din nou. Să am 5 ani pentru totdeauna şi singura mea grijă să fie că nu primesc ciocolată înainte de masă.

Ca final glorios: sunt suficient de somnoroasă ca să mă holbez cu interes la o alăturare foarte drăguţă de Google ads. “Vrei penis tare? Câştigă 3-5 cm în doar 4 luni!” şi lângă: “ Există Dumnezeu? Şi dacă da, de ce?Dovezi clare pentru concluzii bune.”

Noapte bună mie, oriunde m-aş afla. În curând răsare soarele…