Un vis ciudat

Se făcea că e în jur de două după-amiaza, iar eu lenevesc încă în pat. Mai deschid un ochi, mă uit la ceas: e târziu,da, dar n-am chef să mă scol. Dar uite că mă zgâlţâie cineva şi mă trezeşte forţat. E Gina, prietena cea mai bună a mamei. Gina a murit de cancer acum vreo doi ani. Nu-mi mai amintesc exact când.

– Pot să ştiu şi eu de ce mai stai în pat la ora asta? îmi zice ea. Hai să mergem la plajă!

Mă ridic în capul oaselor şi mă holbez la ea foarte deranjată că mi se tulbură lenea.

-Ce plajă? Suntem în Bucureşti!

Ieşim afară din bloc şi în loc de asfalt văd în faţa noastră o întindere de nisip. Cu umbreluţe şi tot tacâmul. Şi cu marea zărindu-se în depărtare. Parcă o şi aud. Dar n-aud şi muzică proastă urlând din vreun difuzor, nici vânzători ambulanţi.

-Vezi că am dreptate? zice ea şi-mi dă o geantă mare pentru accesorii de plajă. Hai mai repede, că e deja târziu.

Merge al naibii de repede şi abia pot să mă ţin după ea. Mă uit în geantă- e goală.

-Nici măcar n-am costum de baie.

-Nu-ţi trebuie costum de baie.

-N-am nici cremă de protecţie.

-Nu-ţi trebuie.

-Atunci nu-mi trebuie nici geanta, zic eu, o arunc în nisip (în care nu sunt mucuri de ţigară, nici capace de bere) şi grăbesc pasul. Mă uit înapoi şi nu mai văd blocurile de unde am plecat. Atâta pagubă. Simt nisipul cum mă arde sub tălpi, soarele care mă arde deasupra. Dintr-o dată, mă simt foarte fericită că mă apropii de mare. Mai am o singură dilemă.

-Mama nu vine cu noi?

-Las-o pe maică-ta, zice Gina, ea vine mai târziu. Mai stă puţin…

Un gând despre “Un vis ciudat

  1. 3 ani:|…ce repde au trecut 3 ani…m-a tulburat visul tau ciudat…situatia in sine e ciudata:|

Comentariile sunt închise.