Bilanţul Nadiei pe 2007

Am terminat anul I de facultate ca un copil cuminte, a noua în an. Am început anul II de facultate ca un copil cuminte. Am muncit trei săptămâni la RADOR ca….hm…dactilografă, să zicem. Mi-am căutat un job necăutând. Am ieşit din Bucureşti o săptămână, până la Măcin. Din minunata Românie n-am ieşit nici anul ăsta cum n-am ieşit nici în ceilalţi dinaintea lui. Am făcut şcoala de şoferi şi apoi n-am dat examen, în stilul caracteristic mie de a nu termina lucrurile pe care le încep. Am ieşit în oraş de multe ori şi mai ales pe banii altora. Am primit multe cadouri, meritate sau nu. Am mers la multe petreceri, fără să mă prea distrez, doar ca să nu mă simt vinovată că nu-mi plac petrecerile.

Am avut parte de un jaf violent, o tentativă de viol, sănătate îndoielnică şi nenumărate ghinioane mici. (Printre altele, mi-a luat foc televizorul).

M-am certat cu părinţii de nenumărate ori, am ignorat complet restul neamurilor.

Am citit, probabil, mai multe cărţi decât în toţi cei patru ani de liceu la un loc. Am văzut zeci de filme. Am mers de patru ori la teatru. Am făcut multe desene, sau poate caricaturi, ce or fi. Am avut zeci de nopţi de insomnie, una din ele fiind o noapte albă completă.

Am ieşit cu băieţi care nu-mi plăceau, ba unii dintre ei chiar mă scârbeau complet, doar din plictiseală. M-am îndrăgostit o singură dată şi am fost respinsă de două ori; am primit ambele respingeri cu mai puţină demnitate decât prevede legea.

Am urât oameni care nu mi-au făcut nici un rău, am iubit alţii care nu meritau. Am bârfit mai mult decât credeam că sunt în stare, am spus lucruri pe care nu le credeam, dar n-am păţit-o niciodată din cauza asta, ci numai atunci când am spus adevărul. Am ieşit din cochilia mea nu doar o dată şi aproape de fiecare dată mi-a părut rău c-am făcut-o.

Am avut momente în care mi-au plăcut prietenii mei mai mult ca niciodată. Le-am arătat fiecăruia câte o bucăţică şi numai una din ceea ce sunt eu când nu mă ascund după un zid, sau după o mască, sau după tufiş, cum zice românul; asta pornind de la premisa că nici unul din ei n-ar suporta să vadă toate bucăţelele puse la un loc. Dar în cea mai mare parte a timpului m-am simţit singură, mai ales când eram înconjurată de oameni. Am avut puţine bucurii mărunte în dezechilibru total cu numărul supărărilor, probabil, la fel de mărunte, dar mult mai numeroase. Am plâns doar în trei rânduri, şi de fiecare dată n-ar fi meritat să o fac.

Pe scurt, un an bun. Aştept cu interes ce-mi rezervă 2008.