Dilemă existenţială

Duminică sunt alegeri (europarlamentare şi, dacă nu mă înşel, şi un referendum) şi toată lumea mă întreabă dacă mă duc. Cum eu însămi nu mi-am pus până acum această întrebare la modul serios, m-am gîndit că e cazul s-o fac acum, şi am întocmit o listă de argumente pro şi contra mersului la vot. Aşadar, să mă duc pentru că: 1. E un drept constituţional democratic pe care nu l-aş fi avut dacă trăiam într-o societate totalitară. E cazul să arăt că-mi place democraţia. 2. E un drept constituţional democratic pe care nu l-aş fi avut, femeie fiind, dacă mă năşteam mai devreme. E cazul să arăt că sufragetele n-au muncit degeaba. 3. E o datorie cetăţenească de a contribui la….ăăă…am uitat ce voiam să zic. 4. E cazul să nu mai voteze doar babalâcii…asta…oamenii foarte în vârstă care decid pentru noi tinerii schimbări ale căror efecte oricum nu-i vor afecta…prea mult timp. 5. Dacă nu mă duc, îmi zădărnicesc dreptul de a mă plânge dup-aia. Cum naiba să ai voie să te plângi, dacă nu te implici? 6. Pentru că n-am votat până acum şi pare genul de lucru pe care e drăguţ să-l faci măcar o dată în viaţă, iar predispoziţia mea spre ghinioane bizare nu-mi garantează că mai apuc altă votare. Pe de altă parte, să nu mă duc pentru că: 1. Mi-e lene. 2. Ce mi-e ăştia, ce mi-e ăştialalţi. Toţi o apă şi un pământ. 3. N-am nici o preferinţă (sau cunoştinţă) politică şi deci aş vota doar ca să mă aflu în treabă. Votul meu nu reprezintă viziunea unui cetăţean responsabil şi deci nu contribuie la bunăstarea societăţii. 4. Prin absenţa mea, dau un vot de blam şi un semn de protest clasei politice! (ăsta nu e un argument original, l-am auzit la altcineva) 5. Mă pot plânge totuşi şi fără să votez, ba le mai pot şi scoate pe nas rezultatele fraierilor care au votat. 6. Buletinul meu e mai frumos fără abţibildul ăla pe el (din ce-am auzit, cartea de alegător e o sublimă inutilitate). 7. Mi-e lene. Şi iată că n-am ajuns la nici o concluzie. Fiind o persoană iresponsabilă şi incapabilă să ia decizii singură, aştept şi sfaturi.