Replicile săptămânii

Morris, ştii tu jocul ăla cu ţări, oraşe, munţi, ape?…e, noi o să jucăm boli, epidemii şi operaţii. Iar jokerul e moartea. Moartea ia tot.” Asta e din „Alex şi Morris”, o piesă cu Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, la Teatrul Mic. Piesa e cam subţirică şi previzibilă, ca să nu mai zic forţată pe alocuri, dar foarte amuzantă, amuzantă chiar şi când e tristă. Şi-n plus: Ştefan Iordache şi Mitică Popescu! Care au avut o reacţie cel puţin reconfortantă la nesimţirea de a nu-şi închide mobilul a unor oameni de prin sală. „Cine o fi?” „Păi, cred că te sună doamna Lynch….” (personaj din piesă) Şi povestea de pe scenă a continuat netulburată. 8 milioane jumate, acum. După post, or să cam sară în aer preţurile…vorbim pe 10 ianuarie!” E vorba de preţul unei slujbe de cununie la Caşin. Nu mă interesează slujbele şi cu atât mai puţin cununiile, dar, dacă vă mai amintiţi, am de făcut o anchetă despre popi pentru Fejesece. Şi acum o întrebare răutăcioasă: chiar trebuie să daţi atâţia bani ca să vă recite un nene în sutană lucruri în care nu credeţi şi în care nu crede nici el, doar ca să aveţi pretext de poze frumoase şi să-şi ia nenea maşină nouă? Oricum o să vă blestemaţi zilele mai târziu…măcar să fie ieftin.

Dar e atât de funny!!” Replica aparţine colegului care mă însoţea la vânătoarea de tarife popeşti sus-menţionată. Împrejurările: un individ cam agitat mă luase cu „hai, gagico” în mijlocul străzii şi alte alea, iar eu i-am sugerat tovarăşului într-ale fejesecimii să intervină. Ceea ce mi-a adus aminte de o întâmplare mult mai jenantă din liceu, când un creep din ăsta a întrebat „cât costă târfele”, târfele fiind eu şi colega mea de bancă, iar băiatul care era cu noi s-a mulţumit să se amuze. OK, poate exagerez cu subiectul ăsta, dar de când m-a fugărit un personaj cu şliţul descheiat prin faţa blocului, am devenit ultrasensibilă. Aşadar, le doresc tuturor tipilor care încă mai cred că e atât de funny numai bine: să petreacă măcar o noapte îmbrăcaţi doar în chiloţi de piele, într-o celulă cu puşcăriaşi stătuţi. Fără supărare, băieţi!