Istorie gratis şi filosofie ieftină

Mărturisesc aici, în faţa poporului: astăzi am eludat legea. Am vizitat muzeul de istorie fără să plătesc cei 2 RON constând in preţul biletului cu tarif redus pentru studenţi. De ce? Pentru că nu m-a sâcâit nimeni pe tema asta. Cineva ne-a recomandat la intrare să trecem pe la casa de bilete (care nu e la intrare, cum v-aţi aştepta), dar apoi ne-a lăsat în plata Domnului. Ceea ce nu-mi va deranja în nici un caz somnul la noapte. Fiindcă el va fi deranjat oricum din alte cauze.

Ce-am căutat la muzeu? Mă mir că nu vă e ruşine să întrebaţi aşa ceva. Cuvântul „cultură” vă spune ceva?…Ce o să se aleagă de tineretul din ziua de azi, mă întreb, când numai la prostii le stă capul şi n-ar vrea să vadă nişte romani dezbrăcaţi, torturaţi de femei dace pe columna lui Traian nici de frică! Sau cel puţin aşa scria acolo, tortură…arăta mai mult a hărţuire sexuală.

Am văzut şi pietre funerare. Multe. Cimitirele contemporane nu-mi produc nici o impresie. Dar când citeşti traducerea unei inscripţii milenare în care ţi se spune că dedesubt a zăcut un oarecare Aurelius care a trăit 80 de ani, parcă răsare o revelaţie: măi, oamenii ăştia au trăit şi ei, la fel ca noi, şi acum n-a mai rămas nici pulberea din ei. Ştim că şi viaţa lor era tot viaţă, dar parcă ne e greu să ne imaginăm că era făcută din acelaşi aluat ca a noastră. Şi totuşi, şi noi suntem „oamenii de acum mii de ani” ai cuiva din viitor. Asta se numeşte: constatarea nimicniciei umane în faţa infinităţii timpului. (Sau filosofie ieftină.) Adânc, nu?

Mă întreb dacă peste muult, muult timp, într-un muzeu care cine ştie cu ce găselniţă din filmele SF va semăna, cineva o să privească un bolovan lângă care o să scrie: „Piatra funerară a unei oarecare Nadia B., secolul 21 d.Hr. A trăit …x ani, fără să fi trăit măcar o zi.”