Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere

Faptele:

O tanara a fost jefuita, sambata seara, chiar in fata blocului in care locuia. Agresorul i-a aplicat o lovitura puternica in cap si s-a facut nevazut impreuna cu geanta victimei. Se pare ca aceasta nu a suferit nici o leziune grava. Atacul a avut loc in jurul orei 21:30, intr-un cartier nu tocmai marginas al Capitalei.

(note to self: stire absolut jalnica, scrisa impotriva principiului newsworthiness-ului si a regulilor textului jurnalistic. Rusine sa-ti fie….fa 20 de abdomene drept pedeapsa)

Comentariile:

Ghinionista careia i s-a dat in cap cu scopul sustragerii gentii cu acte+bani+telefon mobil eram eu, ati ghicit (sau stiati deja). Consecintele evenimentului: in afara pierderii bunurilor sus-amintite, o durere de cap cumplita si o paranoia si mai accentuata ca inainte, daca era posibil. A, asta ca sa nu mai vorbim de banii cheltuiti basca pe doctor, acte noi, taxi incolo si incoace s.a.m.d. Dar ce conteaza banii? Important e ca am supravietuit, fiindca pret de cateva secunde dupa ce am receptionat scatoalca in cap am fost convinsa ca pana aici mi-a fost. Cand am reusit in sfarsit sa urc pana la apartamentul meu de la etajul 7, m-am adresat mamei in felul urmator: (si cu un zambet de la o ureche la alta) “Mama, o veste buna! Am fost jefuita!” Nu stiu daca am procedat asa din cauza ca eram lovita la cap, sau asa sunt eu de obicei. Apoi am fost ocupata sa stau de vorba cu doi politai cam buimaci, care mai intai n-au nimerit blocul unde trebuiau sa vina, dupa care m-au lamurit bustean referitor la ce aveam de facut in continuare. “Ar trebui sa vii cu noi la sectie, si de acolo te intorci tu singura”, mi-a sugerat unul dintre ei. Exact! Ce-mi puteam dori mai mult? Celalalt politist m-a intrebat cu mult interes ce diagonala are display-ul laptopului meu. Distractia a continuat la Spitalul de Urgenta, unde initial trebuia sa mi se faca o radiografie, dar apoi medicul s-a gandit ca ar fi totusi mai bine sa imi faca doar un antitetanos si apoi sa ma tina jumatate de ora imbracata doar in sutien, in timp ce fel de fel de indivizi dubiosi deschideau usa cabinetului si imi aruncau priviri pline de interes. A doua zi, divertismentul s-a mutat la sectia de politie, unde politistul mi-a dictat declaratia cu randament de un cuvant pe ora, intre doua conversatii cu tata despre Steaua si Rapid. “Va dati seama ca eu muncesc aicea ca sa cotizez la fondurile Cainilor Rosii?” a spus omul legii cu naduf. “Eu sunt rapidist si am cotizat toata viata pentru Steaua!” a replicat tata, fost militar.

Pentru cine se intreaba cam care e scopul acestei insiruiri de evenimente total neinteresante, raspunsul e simplu: sa imi plang de mila. Sau, mai degraba, sa imi rad de mila, ca varianta cu plansul e cam fumata. In viata oricarui om exista momente in care simte nevoia sa e vaicareasca si sa fie in centrul atentiei, macar pe post de consolare pentru suferinta indurata. Intr-un astfel de moment m-am aflat eu zilele astea. Sper ca, odata cu acest post, am incheiat totusi cu autocompatimirea.

Un gând despre “Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere

Comentariile sunt închise.