Romeo, tăgăduiește-ți numele

Nadia stă de vorbă cu un amic mascul, englez, alb și protestant, născut deci cu toate privilegiile pe care și le-ar putea dori cineva în societatea britanică, dar de obicei nu exagerat de dornic să se laude cu sus-numitele privilegii. Englezul cu pricina e amorezat de Nadia și și-a manifestat în repetate rânduri admirația pentru valori conservatoare de tipul nevastă, bebeluși și pisică la gura sobei, precum și dorința imposibilă ca într-o bună zi Nadia să fie parte din fantezia lui patriarhală. Nadia, care are acum un job temporar ce implică reînnoirea unei baze de date, se plânge că femeile care-și schimbă numele după căsătorie sunt greu de dibuit după aceea și nu fac decât să împrăștie confuzie- un motiv în plus pentru care acest obicei misogin trebuie să moară.

Englezul (dintr-o dată agitat): Cum adică? Nu înțeleg de ce e misogin obiceiul.

Nadia: Păi de ce să ia nevasta numele soțului după căsătorie?

Englezul: De ce nu??

În țara lui Paranoia Vodă

Poliția britanică și-a petrecut ultimii patruzeci de ani cheltuind din banii contribuabililor pe o mare operațiune sub acoperire împotriva unor grupuri politice subversive: activiștii care vor să oprească războaiele, rasismul și distrugerea mediului înconjurător.

Acești indivizi anarhiști se fac vinovați de multe crime împotriva corporațiilor, societății contemporane și a normelor de Sănătate & Siguranță care guvernează Marea Britanie. De pildă, tactica ecoteroristă radicală de a înfige țepe în trunchiurile copacilor întru descurajarea defrișărilor a rezultat la un moment dat într-un (1) caz cunoscut de rănire, conform sursei noastre cea de toate zilele, Wikipedia. (Nu s-a întâmplat, însă, în Marea Britanie). Ce e mai rău, unii dintre ei nici măcar nu sunt anarhiști, ci își petrec timpul manifestând în mod pașnic pentru cauze pierdute precum repopularea Chinei cu ursuleți panda, în loc să facă ceva mai productiv cu viața lor, că doar, știe oricine, un animal ca ursul panda -mofturos la mâncare și sex de parcă ar fi prințul Angliei și nu doar o lighioană păroasă, fără rațiune și conștiință- nici măcar nu merită apărat. În fine, și mai rău, unii dintre acești activiști nici măcar nu sunt activiști, ci activiste, și, ce e absolut inadmisibil, unele dintre ele sunt hipsterițe simpatice care, în loc să-și împlinească menirea naturală de a face un bărbat fericit, își irosesc cei mai frumoși ani plângând lacrimi amare pe altarul puilor de focă din Antarctica.

Ba nu, că nu sunt.

Întrupări inefabile ale conceptului de mamifer rozător, sculptură abstractă de Nadia Barbu, 2011.

Țin microfonul la filmarea de dizertație a unei colege, o treabă plicticoasă, dar care nu necesită prea mult efort propriu-zis, așadar, o îndeletnicire pe gustul meu. Până așează membrii mai muncitori ai echipei camerele și luminile, pot sta degeaba o groază, și la taclale cu alții care stau degeaba. Actrița principală, în vârstă de nouă ani, mă întreabă despre ce o să fie filmul meu.

O să fie un desen animat, îi zic eu. Îmi plac desenele animate mult de tot. Îi mai povestesc că am făcut zilele trecute cu prietenii o petrecere cu fimo (plastilină care se întărește după ce o coci și din care confecționează toți hipsterii bijuterii handmade și alte alea), unde am făcut figurine de tot felul, le-am băgat la cuptor și am râs ca tăntălăii.

Plastilină, zice ea, și se uită la mine sever.

Eu rânjesc ca un muțunache.

Păi bine, măi, Nadia, îmi spune foarte tânăra starletă. Chiar așa, plastilină și desene animate, nu-ți dai seama că ești om mare?

Cum mi-am dat seama ca sunt nebuna sau traiesc intr-un univers paralel

De fapt, aveam de mult, asa, o vaga banuiala cum ca n-as fi in toate mintile sau ca, macar la un moment dat in viata, voi inceta sa mai fiu.

Să vă ia mama dracului pe toți nesimțiții, țăranii și proștii și căcănarii care ați votat cu ăla

Un restaurant fast-food din București. Nadia, care își permite să mănânce de la fast-food, pentru că e slabă ca un prizonier de la Auschwitz, își ia tava de pe tejghea și vrea să se ducă la masă. În timpul acestei proceduri, îi pică ziarul din mână. Un băiat care stătea la coada de alături, fără semne distinctive și îmbrăcat semi-trendinez, observă.

Băiatul: Vezi că ți-a căzut ziarul.

Nadia (îl ridică): Mulțumesc.

(pauză)

Băiatul (vine după Nadia): Să-ți fie rușine.

Nadia: Poftim?

Băiatul: Să-ți fie rușine!

Nadia: Că mi-a căzut ziarul?