În țara lui Paranoia Vodă

Poliția britanică și-a petrecut ultimii patruzeci de ani cheltuind din banii contribuabililor pe o mare operațiune sub acoperire împotriva unor grupuri politice subversive: activiștii care vor să oprească războaiele, rasismul și distrugerea mediului înconjurător.

Acești indivizi anarhiști se fac vinovați de multe crime împotriva corporațiilor, societății contemporane și a normelor de Sănătate & Siguranță care guvernează Marea Britanie. De pildă, tactica ecoteroristă radicală de a înfige țepe în trunchiurile copacilor întru descurajarea defrișărilor a rezultat la un moment dat într-un (1) caz cunoscut de rănire, conform sursei noastre cea de toate zilele, Wikipedia. (Nu s-a întâmplat, însă, în Marea Britanie). Ce e mai rău, unii dintre ei nici măcar nu sunt anarhiști, ci își petrec timpul manifestând în mod pașnic pentru cauze pierdute precum repopularea Chinei cu ursuleți panda, în loc să facă ceva mai productiv cu viața lor, că doar, știe oricine, un animal ca ursul panda -mofturos la mâncare și sex de parcă ar fi prințul Angliei și nu doar o lighioană păroasă, fără rațiune și conștiință- nici măcar nu merită apărat. În fine, și mai rău, unii dintre acești activiști nici măcar nu sunt activiști, ci activiste, și, ce e absolut inadmisibil, unele dintre ele sunt hipsterițe simpatice care, în loc să-și împlinească menirea naturală de a face un bărbat fericit, își irosesc cei mai frumoși ani plângând lacrimi amare pe altarul puilor de focă din Antarctica.

Să moară Evenimentul Zilei

Televizor să mă uit la televiziuni românești n-am. Ziare românești nu cumpăram nici când eram în context de coprezență cu ele. Dar, ca 1. româncă, 2. absolventă de jurnalism, mă mențin la curent cu pulsul presei românești cu ajutorul Internetului, vedea-o-aș pe toată transformată în fabrici de margarină.

Uneori, rar, această ocupație mă înveselește, de exemplu dacă găsesc un clip cu un pui de panda care strănută sau un articol tradus prost din ziarul englezesc Soarele. De cele mai multe ori, însă, mă întristează cumplit, de-mi vine să cânt Of viața mea ca Adrian Minune fost Copilul și Costi Ioniță la un loc, dar fără rânjetele lor contradictorii pe moacă. Și nici un ziar nu mi-a cauzat mai mult of în ultima vreme decât Evenimentul Zilei.

Desigur, poate că n-ar trebui să am mari pretenții de la aceeași instituție de presă care pe vremuri relata povestea găinii care naște pui vii. Pe de altă parte, acolo publică, de pildă, distinsul pseudoanticomunist Vladimir Tismăneanu, unul dintre intelectualii de vază ai țării, iar pagina de feisbuc a acestui mare ziar are nu mai puțin de 17 fani printre prietenii mei majoritar școliți într-ale mass-media.

Prima oară când Evenimentul Zilei mi-a livrat o doză de tristețe a fost când am dat de un articol pe tema studentelor care fac un ban în plus lucrând pentru videochaturi.

Despre viața pe-aici și alte pisici

De când am plecat din țară, sursa mea principală de informație în ce privește locul natal e site-ul CîNîNî-ului românesc Realitatea Teve. Probabil că o opțiune mai bună ar fi Mediafax, dar nu la fel de amuzantă. Realitatea punct net este în același timp o agenție de presă, un tabloid, Teleenciclopedia, Meteo și forum pentru înjurat ca la ușa cortului. Din titlurile prezente pe pagina principală în timp ce scriu aceste rânduri:

Boc: Raportul CE arată că România este pe drumul cel bun

Un primar doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă

Top 10 cele mai norocoase numere la Loto

Ruby povestește despre petrecerile bunga-bunga din reședința lui Berlusconi

Exploziile solare pot duce la insomnii

Săptămâna începe cu vreme rece VEZI PROGNOZA!

Experții NASA au demonstrat că omul nu poate procrea în spațiu

Ana Maria Prodan: Giovani m-a amenințat că mă bagă în portbagaj

Celebrități care au murit în timp ce făceau sex

O pisică a intrat cu totul într-un borcan VEZI FOTO

Odă PR-ului românesc

Decor: un eveniment sportiv pentru cefe groase, desfăşurat într-un loc pentru obraze subţiri, adică lângă piscina unui hotel fiţos. Plouă. Publicul stă în picioare, fiindcă locul nu e prevăzut cu scaune, şi oarecum în ploaie, pentru că nu e prevăzut nici cu suficiente umbrele. Personaje: o jurnalistă care urmăreşte ostilităţile; PRista întâmplării, care o abordează pe jurnalistă pe la jumatea concursului.

PRista: Salut! Eu sunt PR-ul acestui eveniment! Tu eşti din partea presei?
Jurnalista: Da…
PRista: Mă gândeam eu! Că păreai aşa atentă, să pricepi tot! Ştii, eu nu înţeleg mare lucru din chestiile astea…
Jurnalista, zâmbind politicos: ….
PRista: Mă uitam la tine cum tot scriai în carneţel, şi mi-am zis: ce ziaristă talentată! Înţelege şi notează tot! Eu sunt pe dinafară, nu pricep nimic…
Jurnalista, zâmbind politicos: Păi…ahm…da…asta e treaba mea…
PRista: Ai fost atentă la toate probele, ai notat toate rezultatele? Uau!
Jurnalista: Ăă….Da…
PRista: Ce bine că există oameni care se pricep!
Jurnalista: Dar prezentatorul n-a anunţat clasamentele şi măsurătorile la toate probele…Bine, o să trimiteţi rezultatele, nu?
PRista: Da, da…trimitem rezultate, comunicat, tot…
Jurnalista: Bun, bun.
PRista: …Luni.
Jurnalista: Ah. Dar eu trebuie să pun pe site mâine, sau chiar în seara asta.
PRista: Păi, noi nu putem mai devreme de luni…
Jurnalista: Ah. Dar poze?
PRista: Poze, tot aşa. Luni sau cel mai devreme mâine seară.
Jurnalista, dezamăgită: …
PRista: Ştii, noi nu lucrăm până atunci şi de-aia, n-avem cum altfel.
Jurnalista: N-or să fie totuşi nişte poze pe site-ul oficial al concursului imediat?
PRista: Nu prea ştiu…
[la sfârşit]
PRista: Care e clasamentul? Că nu prea am fost atentă…
Jurnalista (îi arată notiţele): Păi vine aşa: ăsta pe locul întâi, după care ăsta…
PRista: Din ce ţară e ăsta? Că n-am comunicatul de presă la mine.
Jurnalista: Din Suedia. Uitaţi, scriu eu clasamentul pe o foaie, puteţi să o luaţi.
PRista: Vai, îţi mulţumesc! Pe mine m-au pierdut pe drum. Şi n-am nici un comunicat la mine…

[cortina]

Jurnalista câinilor şi pisicilor

Argumentul suprem al studentului fraier, la început de drum, dacă venea vorba să demonstreze că îi curge jurnalismul prin vine, era: „am scris în revista liceului”. Revista liceului, definiţie: o labă din cele mai triste, în care se găseau în general lucruri îngrozitor de plicticoase şi ridicole, scrise de elevii cei mai snobi şi piloşi. Liceul meu avea şi el aşa ceva. Îi zicea Consonanţe şi conţinea analize nemuritoare precum „Prepoziţiile-nuclee de intensitate a scrisului în lirica eminesciană” sau încercări literare obosite stil „Ore gemene de ritual/ Sfâşiind cortină de-amintiri/ Nerostitele tăcute trăiri/ Licărind în globul de cristal” (am citat dintr-o poezie scrisă de directoarea liceului). Am scris şi eu în această publicaţie jenantă.

Dar, dar! Acum vine marele plot twist: