Când o să fiu mare

Vreau să fiu Aia care dă sfaturi. Sau Agony Aunt, cum zic englezii. Că tot am făcut mirifica facultate de Scris la Ziar, vreau să scriu la ziar o rubrică în care să dau sfaturi cititorilor, și să fiu plătită pentru asta.

Am mai multe motive pentru care m-a pălit interesul pentru o asemenea carieră. În primul rând, pentru că, nu doar o dată, m-am trezit în postura asta fără să mă fi oferit și fără să mă plătească nimeni. Am văzut de multe ori în filme cum gagica aia tocilară, pe care n-o scoate nimeni în oraș, încearcă să-i spună colegei ei mai pișcărețe că nu face bine ce face, că băieții își bat joc de ea sau mai știu eu ce, și ailaltă îi răspunde răstit: „Ia nu te băga! Ce știi tu? Stai numai cu nasul în cărți toată ziua!” Ei bine, cu mine, în realitate, era exact invers. Deși eram într-adevăr o tocilară pe care n-o scotea nimeni în oraș și a cărei experiență de viață se limita la biblioteca mamei și televizor, oamenii din jurul meu care chiar făceau ceva interesant cu timpul lor simțeau o nevoie perpetuă de a-mi cere sfaturi. Oare să-l pup p-ăla? Oare să mă culc cu ălalalt? Ce crezi, să mă împac cu Gheorghiță? Soră-mea se ceartă cu maică-mea, oare care dintre ele are dreptate? Ce crezi, sunt homosexual? Cum să mă comport cu colega de serviciu care mă calcă pe bătături? și așa mai departe.

Sunt o snoabă.

Cuvântul snob, așa cum îl folosesc eu (poate nițeluș impropriu) n-are nici o legătură cu stratificarea socio-financiară. Snobii pe care nu pot eu să-i sufăr sunt ăia care se cred foarte deștepți.

Ăia care au citit toate cărțile care merită citite și pot să reproducă pasaje din ele în momentele adecvate (dar mai ales în alea inadecvate, în care nu i-a întrebat nimeni nimic). Față de ei trebuie să spui și tu că ai citit toate alea sau să recunoști direct că ești un tâmpit iremediabil. Tot ei au văzut toate filmele care merită văzute, numai alea artisticoase și minimaliste, sau, în cazuri de snobism extrem, n-au văzut filme deloc, pentru că filmul e o formă inferioară de exprimare artistică, bună numai pentru plebe, loaze și râtani. Snobii ascultă muzică care (sic!) te ghâghilă în mod plăcut la ureche în timp ce-ți hrănește și sufletul, și râd în nas MTV-ului și altor porcării comerciale. Snobii au impresia că vorbesc paișpe limbi străine și aruncă din când în când replici fără sens în franceză (franceza e foarte cul în snobărime în ultima vreme, din ce am observat), arabă sau sârbocroată doar ca să arate că știu multe limbi străine, spre deosebire de loaze și râtani care se pricep doar să pocească engleza lui Beavis și Butthead.

Nadia și supa multiculturală

Nadia se duce la facultate cu autobuzul londonez doi-unu-trei, deja celebru în paginile acestui blog prin capacitatea lui de a întârzia, ocazional, mai mult decât toate autobuzele Bucureștiului la un loc. În același autobuz se găsește, întâmplător, și colegul iranian al Nadiei, un băiat mai ciudățel, care are obiceiul de a dispărea ca măgarul în ceață fix când e nevoie de el pentru vreun proiect și despre care se știe doar că e însurat și susținător al baubau-lui cunoscut sub numele de Guvernul Iranian.

Iranianul: Ce faci, Nadia?

Nadia, holbându-se la unghiile lui inexplicabil de lungi: Ăă, bine. Ce mă bucur că te văd.

Iranianul: Asffrg hdghbfb,zdmhethythngdb mxfnbfdgbfhbghbgbdmnfm (accent ciudat din care Nadia nu înțelege mare lucru) sdgdfhgh poză cu soția mea, vrei să vezi?

A, ce drăguț, se gândește Nadia și dă din cap cu cel mai zâmbăreț zâmbet al ei pe față. În sfârșit o vede cineva la față pe misterioasa lui soție, iar aleasa sunt chiar eu.

Ciudățenia spațială

Mulțumită Observatorului Astronomic București, m-am hotărât ce vreau de la viață!

Nu să fiu bogată. Nu să găsesc tinerețea fără bătrânețe, viața fără de moarte și salățile din grădina ursului. Nu să construiesc ceva mai măreț decât Casa Poporului și turnul din Pisa. Pe planeta Mercur, toate craterele sunt botezate după artiști, scriitori și alți oameni deștepți. Avem și noi românii unul: Eminescu. Vreau un crater pe altă planetă cu numele meu. Da, ambițiile mele se află într-o groapă, dacă tot nu pot să fiu un vârf. Dar nu e o ambiție mai ridicolă decât oricare alta, decât, să spunem, aia standard în care plantezi un copac, faci un copil și zidești o casă. Căci efectul pe termen lung e același, dar măcar sună mai romanticos.

Cel mai bun din coadă

“Greetings, my friend. We are all interested in the future, for that is where you and I are going to spend the rest of our lives. And remember my friend, future events such as these will affect you in the future. You are interested in the unknown… the mysterious. The unexplainable. That is why you are here. And now, for the first time, we are bringing to you, the full story of what happened on that fateful day. My friend, we cannot keep this a secret any longer. My friend, can your heart stand the shocking facts of grave robbers from outer space?”