Illustration Friday: Heights

I made this drawing after reading a short story by Ray Bradbury called “The Fog Horn”, about a prehistoric sea monster (possibly the last of its kind) who believes he may have found a mate when he hears a call identical to his coming from a lighthouse.

I thought it would be funny if the monster not only sounded, but also looked just like the lighthouse. Also, my monster is a lot more cuddly and well-behaved, and he enjoys swimming around the tower lovestruck and in awe, whereas in the story (spoilers!) he eventually attacks the building for being a heartless block of stone who doesn’t love him back.

Anyway, they’re both quite tall, aren’t they?

Adevărul despre dragoni

“It is said, for example, that dragons can sometimes have seven heads. That is sheer nonsense. A dragon can have only one head, for the simple reason that having two leads to disagreement and violent quarrels; the polyhydroids, as the scholars call them, died out as a result of internal feuds. Stubborn and headstrong by nature, dragons cannot tolerate opposition, therefore two heads in one body will always bring about a swift death: each head, purely to spite the other, refuses to eat, then maliciously holds its breath- with the usual consequences.”

Stanislaw Lem, “The Cyberiad”.

Trei tigri triști

Am găsit prin casă o carte cu titlul de mai sus, scrisă de un nene cu nume de sud-american. Îl întreb pe proprietarul ei: “Cum e cartea, și de ce sunt triști cei trei tigri?” ” E cam artisticoasă-pretențioasă”, zice el. “Și nu e nici un tigru în carte. Trei tigri triști e un fel de Șase sași în șase saci în spaniolă”.

Trebuie să spun că am fost oarecum dezamăgită și nici nu știu dacă ar mai trebui să mă apuc să citesc cartea. Mi se pare că trei tigri triști au atâta potențial dramatic, încât e supărător să alegi un asemenea titlu și să nu-l valorifici.

Cineva ar trebui să scrie povestea celor trei tigri triști așa cum merită să fie ea scrisă. (În figura 1, cei trei tigri. Am contemplat posibilitatea ca ei să fi plâns într-atât încât au rămas fără dungi, dar atunci ar fi riscat să fie confundați cu Cei Trei Pui de Leu Triști, Cele Trei Pume Triste sau, și mai rău, Cele Trei Pisici Triste, așa că e, cred, spre binele tuturor să rămână dungați.)

Figura 1

În primul rând, de ce sunt triști cei trei tigri? Conform exercițiului de dicție originar, obișnuiesc să mănânce grâu din trei farfurii triste, ceea ce ar putea să fie un motiv de tristețe pentru un tigru, care, știm prea bine, este un animal carnivor. De fapt, nici mie, care nu-s tigru, nu mi-ar plăcea să mănânc numai grâu crud, și pe deasupra dintr-o farfurie tristă. Pare un pretext bun, ca declanșator al acțiunii, dar poate ar trebui să explicăm și de ce au ajuns tigrii să recurgă la o asemenea dietă de la bun început, la partea asta încă mă mai gândesc.

Tigrii triști ar putea să-și regăsească veselia cu ajutorul Tigrișorului căruia îi plăceau clătitele (figura 2), de asemenea un animal carnivor cu dietă neadecvată, dar care pare să-și fi îmbrățișat devianța și probabil le-ar putea fi de ajutor și celorlalți (să nu mai vorbim că, fără doar și poate, clătitele sunt mai gustoase decât grâul crud).

Figura 2

În final, tigrii cândva triști, deveniți veseli, ar da o mare petrecere cu clătite, la care ar fi invitați toți marii tigri din opere de ficțiune, de pildă, Shere Khan din Cartea Junglei, Tigger din Winnie the Pooh, Hobbes din benzile desenate cu Calvin &Hobbes și Richard Parker din Viața lui Pi.

Cred că e o poveste cu potențial.

Communist Romania, the musical

Episodul de astăzi al serialului  ”Dialoguri imaginare cu scriitori morți, sau care, deși sunt vii, n-ar sta niciodată de vorbă cu Nadia în realitate” se găsește AICI, pe blogul colectiv de mare succes Daily Cotcodac. Clic pe link și veți avea prilejul să aflați, în exclusivitate, dezvăluiri cutremurătoare despre comunismul românesc!

I see securists. They're everywhere!

Revoluție feministă și atee (NSFW)

-dialoguri imaginare cu autori de non-ficțiune aflați încă în viață-

De obicei serialele Nadiei au episoadele presărate la suficientă distanță încât să uite cititorii ei că serialul a existat, dar acum subsemnata se află în vacanță și una din principalele ei distracții e cititul. Primul invitat: Richard Dawkins, biolog și etolog ateu, autorul cărții The God Delusion, care încearcă să ridice cititorul la luptă împotriva religiei, oriunde s-ar afla ea.

Dochins, cu accent englezesc înțepat: Ah. Încă un contestatar. Prea bine, sunt obișnuit. (tușește demonstrativ) Ce metodă vei alege pentru a mă combate, tânără domnișoară? Poate ai de gând să îmi spui că nu pot afirma cu tărie că nu există Dumnezeu, atâta timp cât nu am nici o dovadă palpabilă în sprijinul acestei teorii. Dă-mi voie să-ți spun că ceea ce trebuie demonstrat este, din contră, existența lui Dumnezeu, iar dovezile în acest moment sunt puține spre deloc, ca atare, cel mai probabil, nu există. Dar dacă ar apărea și ar fi logice și rezonabile, eu aș fi primul care să le susțină!