24

N-am învățat să curăț cartofii cu cuțitul și nici să gătesc vreo treabă care depășește în complexitate alimentele congelate de la supermarket, dar măcar acum știu să fierb cantitatea potrivită de orez pentru o masă și nu pentru întreaga populație a Chinei. Nu mă mai rătăcesc mai des de o dată pe lună. M-am deprins să socializez suficient cât să n-am nici un weekend de singurătate dacă nu vreau eu în mod deosebit să-l petrec în singurătate. Am plecat cu vederea  bună și m-am pricopsit cu ochelari. Și tot la 2000 Km depărtare de casă mă aflu.

De ziua mea am primit plastilină sclipitoare, cărți, un elefant indian adevărat, adus cu avionul din India (dar fabricat din hârtie pictată, ce-i drept), și ceșcuțe de băut sake.

Nu cred că ar fi o minciună dacă aș zice că ultimul an a fost cel mai bun de până acum în existența Nadiei, nu numai pentru că Nadia a petrecut un număr foarte mic de zile fiind deprimată și gândindu-se la nemurirea sufletului, sau mai precis la absența vreunei nemuriri a sufletului, dar și pentru că Nadia s-a schimbat în bine suficient cât să nu se mai simtă a mai vai mama ei ființă care a trăit vreodată pe fața pământului. Nadia nu se mai simte vinovată dacă nu se străduiește să se îmbrace într-un palton de ipocrizie, pentru că poate să bea o bere și cu oameni care nu-i reproșează treaba asta. Nadia nu se mai simte prost că nu-și bate capul să arate ca un model din reviste, pentru că nimeni nu-i mai cere așa ceva. Nadia nu se mai simte prost pentru că are pantofi urâți (dar comozi), sau pentru că e prea timidă să vorbească cu chelnerii. Nadia se simte, în general, al dracului de bine, deși e falită, șomeră și bătrână cât să se mute oficial din zona de early-twenties spre mid-twenties și de-acolo direct spre coșciug. Habar n-am ce-o să fac mâine și mă doare în papuci.

Nadia are un accent de tot rahatul în engleză și nu face nici un efort să-l corecteze, dar tot știe să scrie mai bine decât mulți dintre englezii propriu-ziși, care nu fac diferența între YOUR și YOU’RE, sau între ITS și IT’S.

De ziua mea am sărbătorit trei zile la rând cu filme și Ludo și mini-fotbal, și să știți că drama britanică de mare prestigiu Tinker Tailor Soldier Spy e plictisitoare ca naiba și Gary Oldman nu mai e sexy, dar Trollhunter e destul de drăguț.

Nadia se pregătește să vadă ce mai face țara ei de baștină. Prevăd că o să fie interesant.

23

Dacă mi-ar fi zis cineva acum un an pe vremea asta că la 23 ani ziua mea o să mă găsească unde sunt acum, în împrejurările în care sunt acum, i-aș fi zis că e mai nebun chiar și decât mine, ceea ce e o performanță notabilă. OK, înainte de asta i-aș fi urat să-i fie gura aurită, dar tot aș fi avut ceva îndoieli în ce privește sănătatea lui mintală.

Și totuși iată-mă, la 2000 km depărtare de casă, unde mi-am lăsat jobul, foarte plicticosul masterat de la SNSPA la jumătate, mama cu care am locuit de când mă știu precum și locuința aferentă de la etajul 7, strada cu tramvaiul care-mi duduie fix sub fereastră zilnic între orele 4:30 și 23:30, Bucureștiul, România. Mama și tramvaiul în special îmi lipsesc o groază- nu-mi vine să cred ce liniște e acilea pe unde locuiesc eu acum, un cartier de căsuțe și magazine mici. Mă simt ca la țară (sau cel puțin așa cred, n-am fost niciodată la țară). Iar ziua de naștere mi-am petrecut-o plimbându-mă printr-un parc cam de dimensiunile unui codru românesc, unde poți zări în libertate căprioare sau cerbi- deși nu e recomandat să te apropii de ele, după cum te avertizează inscripțiile cu: „Atenție! Căprioarele sunt animale sălbatice, iar comportamentul lor este imposibil de prevăzut!”

La vârsta de trei ani

Pe data de 24 ianuarie anul curent, blogul Nadiei împlinește frumoasa vârstă de trei ani. Dacă ar fi Cleopatra Stratan, ar putea deja să cânte despre Ghiță.

22 pe 22

(Dar sărbătoriţi în avans)

bringing you quality entertainment since 2007

Astăzi se împlinesc fix doi ani de când Nadia bate câmpii (la început, îi bătea pe Yahoo 360). Ingrediente: 2 părţi frustrare, 1 parte desene naive.