Sondaj de opinie

În primul rând, o felicitare emoționantă pe care am uitat s-o public de Valăntains Dei.

În al doilea rând, pentru aceia dintre dumneavoastră care au deschis mai târziu televizoarele, personajele din imagine sunt cei doi pinguini dintre care unul din ei îl iubea pe celălalt- eroi recurenți ai blogului de față și ai unei telenovele care datează din vremuri imemoriale, unde asemănarea cu fapte și personaje reale nu era pur întâmplătoare. Istoricul iubirii lor zbuciumate se găsește aici.

În lumina faptelor revelate mai sus, Nadia își întreabă cei doi cititori și jumătate: merită cei doi pinguini să devină un webcomic săptămânal? Nu de alta, dar cât timp autoarea lor posedă încă tinerețe și o inimă zbătăreață, material-sursă se va găsi mereu. Au, oare, cei doi cititori și jumătate interes față de o asemenea manifestare pinguinească?

A se nota că e posibil să ignor rezultatele și să fac tot cum vreau eu până la urmă. În al treilea rând, bonus: o poveste de amor cu cameleoni.

Piața vs. Superpiața, și o bufniță beată

Am făcut acest filmuleț pentru un concurs organizat de Royal Society of Arts. Poanta era să ilustrezi un fragment dintr-un discurs de la conferințele lor. Mi-au trimis un mail acum niște vreme să mă anunțe că m-am calificat în semifinale (dar nu mi-au zis câți sunt în semifinala asta a lor), și încă unul azi cu vestea tristă că nu sunt printre cei cinci finaliști. Zic tristă nu pentru că mi s-ar părea că filmulețul meu e cine știe ce sau pentru că mă simt lovită în onoarea artistică, dar aveau niște premii în bani de care am nevoie ca Dracula de sânge.

Ăstalalt filmuleț l-am făcut degeaba, pur și simplu pentru că am dat peste expresia englezească “beat ca o bufniță fiartă” și mi s-a părut foarte amuzantă.

Tot pe la Anim’Est imi fac veacul

Ce-am mai vazut pe la festivalul meu preferat:

Scurtmetraje din concurs, calupul 3. Am intrat in sala dupa ce programul artistic incepuse deja, motiv pentru care am ratat cam jumatate din primul film, o ciudatenie poloneza despre o femeie cu corp de insecta din metal care isi ucide iubitul cu fata de dirijor batran in timp ce vorbeste in cuvinte filozofic-bombastice. Chiar si asa, tot mi s-a parut interminabil. Alt filmulet interminabil (si muzical) intitulat Monstrul din Nix se bucura de vocile regizorului Terry Gilliam (in rolul unui padurar fricos) si cantaretului Tom Waits (in rolul unei ciori amatoare de oua), dar povestea era atat de intortocheata, meta si pseudopretentioasa, si mai dura si 30 de minute, ca din nou mi s-a parut interminabila. In concurs se mai gasea si oscarizata Joan C. Gratz cu o noua opera foarte artisticoasa si poetica, se mai gasea si o adaptare poloneza a unui cantec de-al lui Nick Cave…in fine, chestii cu pedigri si cu valoare de productie, adica bani fura bagati in ele, dar nu prea au reusit sa ma impresioneze. Pe talonul pentru votul publicului, eu am optat pentru “Rubika”, un filmulet scurt si foarte dragut inspirat, cum ii zice si numele, de cubul lui Rubik. Mi-a mai placut cat de cat si “The Girl and the Hunter”, despre o fetita care nu se mai putea opri din plans, spre disperarea cetatenilor din jurul ei.

De ce nu vă plac, adulților, desenele animate?

Am stat trează până la o oră inumană, înaintea unei zile de luni, să văd Globurile de Aur live, deşi ştiam că se dau în reluare la o oră decentă, cu subtitrare, iar oamenii cu voce oribilă care se screm să traducă simultan la transmisia în direct mă enervează cumplit. Yes, I am a crazy person. Şi da, cei care traduceau şi comentau erau nişte imbecili. O fufă cu voce care te zgreapţănă până în adâncul măruntaielor şi îţi violează timpanele din toate poziţiile inclusiv anal, dacă timpanele ar avea anus, ţinea să îl acopere pe prezentator menţionând că “Ricky Gervais acum face glume. Şi…aaa…mai face glume. Şi în continuare face glume”. Printre altele, a pronunţat numele actriţei FRANCEZE Marion Cotillard ca în engleză, aşa cum spusese prezentatorul american (ceva…Meriăn Catilărd, gen), semn clar că neam de neamul ei nu auzise de ea. A, şi pentru o madamă de la UNATC, Fantastic Mister FOX este un film cu motani şi pisicuţe. Pentru alte perle consultaţi acest articol scris de un nene de la Caţavencu, că eu n-am răbdare.

Bătrânul şi casa zburătoare

Am mai spus că îmi plac desenele animate? Doar de vreo mie de ori. Puteam eu să nu mă duc să văd „Up” în 3D? Nu puteam. Aşa că m-am dus.