Sondaj de opinie

În primul rând, o felicitare emoționantă pe care am uitat s-o public de Valăntains Dei.

În al doilea rând, pentru aceia dintre dumneavoastră care au deschis mai târziu televizoarele, personajele din imagine sunt cei doi pinguini dintre care unul din ei îl iubea pe celălalt- eroi recurenți ai blogului de față și ai unei telenovele care datează din vremuri imemoriale, unde asemănarea cu fapte și personaje reale nu era pur întâmplătoare. Istoricul iubirii lor zbuciumate se găsește aici.

În lumina faptelor revelate mai sus, Nadia își întreabă cei doi cititori și jumătate: merită cei doi pinguini să devină un webcomic săptămânal? Nu de alta, dar cât timp autoarea lor posedă încă tinerețe și o inimă zbătăreață, material-sursă se va găsi mereu. Au, oare, cei doi cititori și jumătate interes față de o asemenea manifestare pinguinească?

A se nota că e posibil să ignor rezultatele și să fac tot cum vreau eu până la urmă. În al treilea rând, bonus: o poveste de amor cu cameleoni.

Piața vs. Superpiața, și o bufniță beată

Am făcut acest filmuleț pentru un concurs organizat de Royal Society of Arts. Poanta era să ilustrezi un fragment dintr-un discurs de la conferințele lor. Mi-au trimis un mail acum niște vreme să mă anunțe că m-am calificat în semifinale (dar nu mi-au zis câți sunt în semifinala asta a lor), și încă unul azi cu vestea tristă că nu sunt printre cei cinci finaliști. Zic tristă nu pentru că mi s-ar părea că filmulețul meu e cine știe ce sau pentru că mă simt lovită în onoarea artistică, dar aveau niște premii în bani de care am nevoie ca Dracula de sânge.

Ăstalalt filmuleț l-am făcut degeaba, pur și simplu pentru că am dat peste expresia englezească “beat ca o bufniță fiartă” și mi s-a părut foarte amuzantă.

Un film despre iubire

Făcut de subsemnata în Toon Boom Studio. Orice asemănare cu fapte sau personaje reale este pur întâmplătoare.

Peisaj cu bolovan

Într-o bună zi voi fi o mare animatoare, dar până atunci fac exerciții stupiduțe ca acesta:

P.S. Mi-am amintit că mi s-a spus de enșpe miliarde de triliarde de ori să nu-mi mai desconsider singură munca.

Ana celor o mie de zile și alte chicklit-uri

Un nou episod special și feminist din seria Dialoguri imaginare cu scriitori morți- de data asta interlocutorii Nadiei sunt scriitori încă în viață, cu care Nadia chiar ar putea sta de vorbă la un moment dat, în viitor, când Nadia, să zicem, ar înceta să mai fie un ilustru Nimeni. De asemenea, scriitorii din acest episod sunt cu toții femei, așadar ne vom referi de aici încolo la ei cu pronumele „ele”.

Uitați-vă la ea și spuneți-mi că nu cere un ibric în cap.

Cu Elfriede Jelinek, câștigătoare de Nobel
Nadia: Tanti Elfrida, cu tine nu vreau să vorbesc prea mult. Ai o moacă antipatică și îmi dai impresia că ești cam afurisită. Vreau doar să-ți semnalez următorul episod. Mă aflam în metrou, în drum spre piața Unirii, și citeam romanul matale Pianista. O secvență în care eroina matale, Erika, se mutilează genital cu o lamă în fața unei oglinzi de bărbierit mi-a declanșat instantaneu o criză de bilă. Ai măcar habar cât de nasol este să ți se facă rău în metrou? Nici măcar nu ai unde să te duci! Ce ai fi făcut în atare situație? Ce ai de spus în apărarea ta? Știi ce? M-ai enervat atât de rău încât nici măcar nu vreau să aud ce ai de spus. Vreau doar un singur lucru: să te lovesc cu un ibric în cap.
Nadia o lovește pe Elfrida cu un ibric în cap atât de tare încât îi turtește freza tapată care apare în toate pozele Elfridei.