Am văzut Ţara Galilor, Irlanda şi alte alea (IV)

-live blogging şi nu prea, pentru că la Travelodge n-au wi-fi gratis şi nici perie de curăţat wcul-

Episodul 4, Limerick şi stâncile lui Moher

După ce am făcut cunoştinţă la Dublin cu irlandezenia de oraş, a venit momentul să cunoaştem şi irlandezenia de la ţară.

De fapt, Limerick se vrea şi el un oraş, ceva mai mic decât Satu Mare, să zicem. Are tot ce i-ar trebui unui oraş, în principiu, ba chiar are şi nişte atracţii turistice, printre care un castel medieval, care arată exact ca un desen pe care l-ar fi făcut oricare dintre noi în copilărie în legătură cu conceptul de castel, cu turnuleţe care au marginea aia dinţată în sus şi un poduleţ peste o apă albastră, cu cer de asemenea albastru deasupra şi verde irlandez în fundal.

Am văzut Ţara Galilor, Irlanda şi alte alea (III)

-live blogging din primblările Nadiei şi aşa mai departe-

scurtă introducere pe tema mijloacelor de transport

Îmi plac trenurile. Deşi în trecutul meu glorios am fost jefuită într-un tren şi am petrecut de 2 ori în viaţă mai mult de 24 de ore consecutive într-un tren jurându-mă ulterior că nu mai vreau să văd trenuri în viaţa mea, adevărul adevărat e că îmi plac trenurile foarte mult, şi nu numai pentru că mi-e frică de avion.  Îmi plac gările, cu tot cu vocile lor de femei care anunţă ce şi cum, sunt dezordonate şi romanticoase şi n-au nimic din aseptizarea depersonalizată şi înfricoşătoare a unui aeroport, îmi plac şinele care ţin călătoria în linie dreaptă,  îmi place că am loc să-mi mişc picioarele şi dacă mă uit pe geam văd verde şi maro şi albastru cum aleargă spre mine cu căsuţe şi ochiuri de apă şi căpiţe de fân şi vaci şi oi şi căluţi, îmi place  să citesc numele diferitelor localităţi şi să mă minunez de mintea ăluia de le-a botezat. Îmi place tropăitul trenului.

Ce o fi fost în capul ăstuia, de exemplu?

Am văzut Ţara Galilor, Irlanda şi alte alea (II)

-Laiv blogging din primblările Nadiei prin insulele astea caraghioase, transmis de pe un calculator pe care tocmai am găsit diacriticele-

Episodul 2: Liverpool

Oraşul Liverpool, al cărui nume s-ar putea traduce în două feluri la fel de sinistre, nu e nici în Ţara Galilor, nici în Irlanda, dar era în drum, aşa că de ce să nu aruncăm un ochi şi pe aci?

Doar că odată aruncat, ochiul nostru se întoarce înapoi în ghearele unei depresii, pentru că Liverpulul e un oraş tare dubios şi amestecat din blocuri gri, schelărie şi şantier, cărămidă roşie, firme de pe care pică literele, monştri modernişti din metal şi sticlă, vapoare, briză de mare şi oameni albi din clasa muncitoare care vorbesc înghiţind vocalele şi arată îmbătrâniţi şi bătuţi de vreme. Pe strada unde am avut cazarea, mai mult de jumătate din prăvălii erau abandonate şi restul păreau gata să se prăbuşească în timpul programului de funcţionare.  N-am mai văzut atâta faliment în jur de când sunt, ceea ce e o declaraţie cu greutate, mai ales când vine de la o româncă.

It s the Happy Happy Joy Joy Town!

Am vazut Tara Galilor, Irlanda si alte alea (I)

-Laiv blogging din primblarile Nadiei prin insulele astea caraghioase, transmis de pe un calculator fara diacritice-

Episodul 1: Cardiff

Cardiff este capitala tinutului intitulat in engleza Wales si in romaneste Tara Galilor- desi, pare-se, in mod eronat, pentru ca astia sunt celti si galii erau de fapt din alt trib, sau cel putin asa am fost informata de cineva care a petrecut mai multa vreme pe Wikipedia decat mine.

Ingliș Dei Trips

Brighton

Faimos pentru: Brightonul este o stațiune la mare. Ca în cazul majorității stațiunilor de acest gen, atracția principală este marea. Pontonul nou al Brightonului (cel vechi mai e doar o grămadă de fiare ruginite în mijlocul mării) e renumit în întreaga lume, după cum susține chiar sus-numitul ponton pe fațada lui subtilă și de bun-gust înzestrată cu beculețe și jocuri de lumini.

Nadia nu știe să înoate și nici nu crede că va învăța vreodată. Totuși, Nadiei îi place extrem de foarte mult marea și nu e prea fericită când trebuie să stea multă vreme departe de ea. Îi place, așa, să stea lângă mare ca o băbuță și să-i zică în gând ceva drăguț, eventual să bălăcească un deget și vârful piciorului. Nu știm care este explicația acestui fenomen inexplicabil.